Consilierul local Baia Mare, Liliana Moga s-a gândit că ar fi bine să inițieze o hotărâre de Consiliu Local total ilegală. Înainte de toate, dorim să îi spunem atât doamnei consilier Liliana Moga cât și celor din Primăria Baia Mare (care vedem că au serioase lacune cu privire la legile României) că un consiliu local, indiferent care ar fi acesta, nu poate să emită Hotărâri de Consiliu Local care să încalce legile țării din care face parte.
Din păcate însă, se pare că atât municipalitatea cât și Consiliul Local Baia Mare nu prea țin cont de legile țării, ci mai degrabă de interesele proprii, atâta timp cât nici măcar nu au habar că nu pot încălca legea prin hotărârile pe care le dau.
Mai mult, doamna consilier Liliana Moga, a bulversat și băimărenii mințindu-i că în urma unei campanii inițiate de dânsa, în funcție de ceea ce ar hotărî majoritatea, problema câinilor fără stăpân ar putea fi rezolvată prin eutanasiere.
Că ne place sau nu, statutul câinilor fără stăpân (pentru cei care cunosc legile țării) este reglementat foarte clar prin lege, eutanasierea acestora putându-se face și în acest moment, însă doar în cazurile impuse de lege.
Din nou de rahat în fața Europei, de data aceasta – Baia Mare
După mare tam-tam în campaniile electorale în care se spunea ce european oraș va deveni Baia Mare, iată că, după scandalul cărnii de cal, România riscă să fie din nou în atenția Europei, de data aceasta printr-o posibilă Hotărâre de Consiliu Local care contravine atât legilor României cât și Normativelor Europene.
Din păcate, ne vedem nevoiți să îi explicăm doamnei consilier Liliana Moga prin intermediul ziarului cum este cu campania inițiată de dânsa ”Fără câini maidanezi! Tu decizi, eu doar întreb” în care cetățenii sunt rugați să de-a o variantă de răspuns din trei. În funcție de centralizarea finală a rezultatelor, zburdalnicul consilier Liliana Moga spune că va iniția o Hotărâre de Consiliu Local pentru punerea în aplicare a dorinței majorității băimărenilor. Doar că, dintre cele trei variantede răspuns una face referire la eutanasierea câinilor maidanezi, acest lucru făcut înafara legilor în vigoare fiind pedepsit... penal. Cum va face în cazul acesta Liliana Moga? Probabil dânsa, împreună cu cei din Primăria Baia Mare, care am văzut cu stupoare că vor să îmbrățișeze proiectul ilegal, vor da la mica publicitate pentru punerea în aplicare a hotărârii niște anunțuri de genul ” Primăria Municipiului Baia Mare, caută doritori de pușcărie pentru a omorî câini fără stăpân”.
Asta fără să mai vorbim de impactul negativ pe care îl va avea asupra imaginii țării, în Europa, prin încălcarea tuturor normativelor și legilor în domeniul protecției animalelor. Problema este că de suferit vor avea tot cetățenii de rând atunci când vor trece dincolo de granițele țării.
” Cu femei violate! Eu doar întreb, tu decizi”
Pentru ca doamna consilier local Liliana Moga să înțeleagă mai bine cum stă treaba cu legile României dorim să o informăm că noi, dacă am dori, nu am putea să inițiem o campanie care să se intituleze ”Cu femei violate! Eu doar întreb, tu decizi.”. Chiar dacă cei mai mulți dintre băimăreni ar fi de acord cu acest lucru, tot nu am putea să inițiem o Hotărâre de Consiliu Local și să o punem în aplicare fără ca cei implicați în punerea în aplicare a acesteia să nu facă... pușcărie!
Deci acum înțelegeți cum este cu legile doamnă consilier Liliana Moga? Ați dori să fiți personal beneficiarul unei hotărâri de consiliu local dată înafara legii? Tot la fel stă treaba și cu câinii. Nu doresc să beneficieze de hotărâri ilegale! Ați înțeles? Dumneavoastră sunteți cumva una dintre persoanele care ridică mâna în Consiliul Local Baia Mare pentru soarta băimărenilor? Sperăm că nu aveți prea multe vise cu... eutanasierea! Este ilegală și în cazul oamenilor. Asta în cazul în care nu știați nici acest lucru!