Un eveniment deosebit de neplăcut s-a petrecut în seara zilei de ieri, 27 februarie 2013 în Baia Mare, când o femeie care locuiește pe Bulevardul Traian în blocul 24 a avut nevoie urgentă de îngrijiri medicale. Solicitată prin intermediul apelului de urgență 112, ambulanța a ajuns în doar câteva minute la fața locului, doar că, odată sosiți la destinație paramedicii s-au văzut într-o situație mai mult decât absurdă într-un oraș al anului 2013.

În momentul în care starea foarte gravă de sănătate a femeii a necesitat transportarea acesteia la unitatea de urgențe a Spitalului Județean, paramedicii și-au dat seama că este imposibil de realizat acest lucru deoarece accesul în imediata apropiere a blocului de locuințe nu se poate face cu mijloace auto. Echipajul ambulanței a fost luat prin surprindere, deoarece nu se așteptau ca în plin centru a unui oraș să existe astfel de situații, motiv pentru care au solicitat ajutorul mai multor oameni care locuiesc în blocul respectiv pentru a o transporta pe brațe peste o sută de metri pe femeia bolnavă, până în locul în care ambulanța a avut acces.
Motivul pentru care blocul 24 este un imobil la care nu se poate ajunge cu nici un mijloc de transport este unul cât se poate de simplu. Singura cale de acces pentru autovehicule care există la imobil a fost blocată de stâlpișorii primăriei. Asta în condițiile în care, scările din respectivul bloc au o singură intrare care se găsește în partea dinspre trotuar, doar că cei de la primărie nu au luat în calcul acest lucru atunci când au blocat în totalitate trotuarul. Chiar dacă oamenii care locuiesc în respectivul bloc au de suferit din această cauză, totuși unii din administrativul Primăriei Baia Mare se bucură pentru situația mai mult decât neplăcută în care se găsesc cetățenii orașului.

Foarte bine, așa și trebuie !!!

Foarte nemulțumit de situația în care o femeie riscă să își piardă viața din cauza neglijenței administrației municipale (fiecare minut fiind prețios la astfel de intervenții), unul dintre localnici l-a sunat pe City Managerul Vasile Barbul pentru a-i prezenta cele întâmplate și a cere o rezolvare a situației pe viitor. Răspunsul acestuia a fost din relatările celui care a dialogat telefonic cu Vasile Barbul: ”foarte bine, așa și trebuie”. Cum domnule City Manager al orașului ”european” Baia Mare? ne permitem să vă întrebăm public! Așa trebuie? Să moară băimărenii pentru că pe domnia voastră nu vă interesează dacă are sau nu acces ambulanța la imobilele din oraș?
Oamenii din respectivul imobil au făcut numeroase sesizări către Primăria Baia Mare arătând care este situația în zonă, însă problemele lor nu au fost luate în considerare, singurul răspuns dat de municipalitate (doc 1) fiind că... nu se poate.
Contactat telefonic de reporterul www.izpenal.ro, primarul Cătălin Cherecheș nu a vrut să comenteze prea mult atitudinea față de cetățeni a City Managerului Vasile Barbul, edilul spunând doar că, o astfel de poziție nu este normală din partea unui angajat al primăriei care își ia salariul tocmai din banii cetățenilor. De asemenea, Cătălin Cherecheș a mai declarat că ” voi analiza chiar mâine care este situația acelui imobil și care ar fi soluția ca o astfel de situație să nu se mai repete, deoarece sigur există un mod de remediere a acestui impediment”.

TPL_BACKTOTOP